Vineri, 05 Iunie 2026

Sinucidere anunțată pe Facebook, de un bărbat din Medgidia

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 08 Aprilie 2015 464 < 1 min citire
Sinucidere anunțată pe Facebook, de un bărbat din Medgidia
Un apel primit, ieri în jurul prânzului, la Serviciul unic de urgență 112, îi anunța pe oamenii legii că un tânăr de 28 de ani, din Medgidia, a postat pe Facebook un mesaj de rămas-bun.
"Adio, prieteni dragi… sunt ultimele cuvinte!" este mesajul prin care Marius P. și-a luat rămas-bun de la cei dragi, anunțându-i totodată că intenționează să-și pună capăt zilelor. Prietenii s-au alarmat și au alertat oamenii legii, la adresa unde locuiește bărbatul ajungând un echipaj de la Poliția Medgidia, dar și pompierii militari. Bărbatul a fost găsit în balconul locuinței, amenințând să se arunce în gol. Într-un final, oamenii legii au reușit să-l convingă pe constănțean să se răzgândească.
Potrivit polițiștilor, tânărul este deprimat, după ce în urmă cu aproximativ două luni a fost părăsit de soție, cu care are un copil de cinci ani. Mai mult, tot în cursul zilei de ieri, înainte să se decidă să-și curme viața, constănțeanul s-a prezentat la Poliție, unde a reclamat că fosta soție i-ar fi furat din casă mai multe bunuri, printre care mobilier și un televizor LCD.
Taguri
Articolul anterior Hoții, trimiși de judecători să fure... meserie!
Articolul următor KazMunayGas anunță investiții de 100 milioane dolari în Rafinăria Petromidia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei