Vineri, 05 Iunie 2026

Sirian prins cu carnet de marinar fals

de Andra RAFTU Miercuri, 30 Decembrie 2015 215 < 1 min citire
Ofițerii Gărzii de Coastă au depistat de la începutul anului și până în prezent zece persoane care au prezentat carnete de marinar false. Mai exact, potrivit anche-tatorilor, patru au fost prinși în Portul Con-stanța Sud Agigea, trei în Portul Constanța, doi în Portul Midia și unul la Sulina. Dintre acestea, cinci carnete aveau însemnele statului Belize, patru ale Siriei și unul ale Somaliei.
Ultimul caz a fost înregistrat în Portul Constanța, luni seară. Ofițerii Gărzii de Coastă au verificat echipajul unei nave sub pavilion Panama sosită din direcția Malta. Controlul a scos la iveală că un carnet de marinar, care îi aparține unui cetățean sirian, de 32 de ani, încadrat ca marinar, nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic. 
Conform anchetatorilor, carnetul de marinar purta însemnele statului Belize. Acesta a fost confiscat și în acest caz, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de uz de fals.
Taguri
Articolul anterior Prima sărbătoare a anului - Sfântul Vasile, păzitorul de duhuri rele
Articolul următor Premieră de film pe 2 ianuarie, la Cityplex din Tomis Mall

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei