Vineri, 05 Iunie 2026

Sistemele de alertare în caz de accident auto, obligatorii din octombrie 2015

de Anca PAPAN Joi, 27 Februarie 2014 136 < 1 min citire
Sistemele de alertare în caz de accident auto, obligatorii din octombrie 2015
Sistemele eCall, care alertează automat serviciile de salvare în caz de accident, trebuie să fie instalate în toate noile modele de mașini și camionete până în octombrie 2015, cer deputații europeni, printr-o propunere legislativă adoptată ieri.
"Instalarea unui sistem public de apeluri de urgență în UE reprezintă o realizare foarte importantă pentru siguranța utilizatorilor transportului rutier european. În jur de 2.500 de vieți ar putea fi salvate în Europa în fiecare an, iar în zeci de mii de cazuri gravitatea rănilor ar putea fi redusă. Apelurile electronice vor fi gratuite, astfel încât să poată beneficia de ele orice șofer din Europa, indiferent de mașina pe care o conduce", a spus raportorul Olga Sehnalova.
Propunerea legislativă stabilește octombrie 2015 ca termen la care producătorii să fie pregătiți să instaleze echipamentele eCall în noile modele de mașini și camionete. Cu toate acestea, pentru a răspunde cererii din partea industriei de a avea mai mult timp pentru a dezvolta și a testa sistemul, deputații europeni au lăsat deschisă posibilitatea amânării acestui termen. 
Taguri
Articolul anterior Voiau să plece acasă cu saboții de la vagoanele de marfă
Articolul următor Sute de pietoni, sancționați de polițiști

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei