Toți posesorii de autovehicule din România sunt obligați, prin lege, să aibă asupra lor rovinieta, prin care demonstrează ca au achitat acest tarif. În municipiul Constanța se întâmplă un lucru nemaiîntâlnit, de care mulți constănțeni se plâng, în legătură cu vestita rovinietă. După cum știm cu toții, taxa de rovinietă se plătește în momentul în care te deplasezi cu un autoturism în afara orașului, pe drumuri naționale. În municipiul Constanța însă, lucrurile stau diferit. Deși Palazu Mare este un cartier al municipiului, deci practic nu ieși din oraș, șoferii din această zonă sunt nevoiți să-și facă roviniete pentru a putea ajunge în Constanța. Polițiștii afirmă că cei care vor fi prinși fără a fi plătit taxa de drum vor primi amenzi usturătoare.
"Accesul pe orice drum național se plătește. Statutul drumului pe care conducătorii auto se deplasează, spre Palazu Mare, este de drum național, deci șoferii trebuie, în mod obligatoriu, să plătească rovinieta. Drumul național nu aparține municipalității. Dacă acel segment de drum ar fi aparținut de municipiul Constanța, atunci nu exista nicio problemă și nu se plătea, dar acea porțiune este în administrarea secției de Drumuri Naționale. Într-adevăr, Palazu Mare este un cartier al Constanței, însă drumul către acest cartier nu aparține municipalității", a declarat, pentru Cuget Liber, comisarul șef Tudorel Dogaru, șeful Biroului Accidente din cadrul Serviciului Rutier Constanța. Polițiștii stau la pândă zilnic"Șoferii sunt verificați în trafic cu ajutorul unor aparate speciale și acționează unde dorim noi să le montăm. Momentan, în Constanța există două echipaje mobile pentru astfel de controale. În schimb, față de anul trecut, în acest an am înregistrat un număr mai scăzut de amenzi", a declarat, pentru Cuget Liber, Marin Dima, director al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța.
În plus, polițiștii rutieri organizează, zilnic, controale asupra autovehiculelor, care vizează, pe lângă controlul de rutină, și controlul rovinietei. "Polițiștii care acționează pe drumurile naționale organizează zilnic acțiuni prin care controlează, printre altele, și rovinieta", a afirmat inspectorul principal Carmen Șerbănescu, purtător de cuvânt al Poliției Rutiere Constanța. De la începutul anului și până în prezent, mii de dosare sub inscripția "plângeri contravenționale" se află în instanță, dintre care, o bună parte o constituie dosarele privind plata rovinietei.TarifeLegat de tarife, posesorii de autoturisme sunt obligați să-și procure rovinieta pentru minimum șapte zile. Pentru această perioadă, ei vor trebui să plătească trei euro. Pentru 30 de zile, prețul este șapte euro, pentru 90 de zile, 13 euro, iar pentru 12 luni - 28 euro. Cei care nu-și procură această rovinietă și vor fi prinși "în ofsaid", vor avea de plătit o amendă cuprinsă între 250 lei și 500 lei, plus valoarea despăgubirilor.
- Publicitate -