Soarta Festivalului Sunwaves se decide astăzi în instanță. Ce spune organizatorul
de Andreea CARAUAMiercuri, 30 Aprilie 2025 875 < 1 min citire
Asculta stirea
La Tribunalul Constanța, magistrații decid astăzi dacă festivalul Sunwaves își va deschide porțile mâine, sau dacă va fi demolat.
- Publicitate -
Organizatorii Sunwaves au fost chemați miercuri, 30 aprilie, în două ședințe, la Tribunalul Constanța, în care sunt puse în discuție somațiile de desființare emise de Primăria Constanța, pentru festivalul ce ar trebui să se desfășoare pe plaja din Mamaia Nord.
În prima ședință, ce a avut loc la ora 10:00 și vizează ordonanța președențială ce ar putea permite organizarea festivalului, magistrații au respins excepțiile invocate și a dispus judecarea cererii de emitere a ordonanței astăzi, la ora 13:00.
În a doua ședință, care a început la ora 12:00, se analizează o cererea de suspendare a unei somații dispuse de Primăria Constanța, pentru Sunfest SRL, firma ce organizează festivalul Sunwaves.