Duminică, 07 Iunie 2026

Soartă tragică a unui român, în drum spre Anglia. Externat din spital, din Ungaria, dispărut şi mort într-un accident rutier

de Cuget Liber Marţi, 27 Septembrie 2022 302 < 1 min citire
Soartă tragică a unui român, în drum spre Anglia. Externat din spital, din Ungaria, dispărut şi mort într-un accident rutier
Bărbatul în vârstă de 56 ani, din Târgu-Neamţ, care în urmă cu aproximativ două săptămâni a fost dat dispărut pe teritoriul Ungariei, de fiul său, a fost victima unui accident rutier mortal pe teritoriul acestei ţări.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu, a declarat, marţi, că informaţia a fost confirmată de autorităţile din Ungaria, scrie Agerpres.
"Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au fost informaţi de către autorităţile din Ungaria că persoana în cauză a fost victima unui eveniment rutier, petrecut la data de 16 septembrie, pe teritoriul Ungariei, în urma căruia a rezultat decesul acesteia", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Bărbatul se deplasa cu autocarul, împreună cu fiul său, spre Anglia, iar pe teritoriul Ungariei i s-a făcut rău, fiind transportat la o unitate medicală. După externare, bărbatul în vârstă de 56 ani a dispărut, iar două săptămâni mai târziu a fost confirmată informaţia că a fost victima unui accident rutier mortal. 
Taguri
Articolul anterior Percheziţii într-un dosar de fals informatic; o persoană dusă la audieri
Articolul următor Sfaturi pentru combaterea stresului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei