Duminică, 07 Iunie 2026

Șocant: o femeie din Mangalia și-a abandonat copilul de 5 ani pe o stradă din Galați

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 22 Iulie 2021 286 1 min citire
Șocant: o femeie din Mangalia și-a abandonat copilul de 5 ani pe o stradă din Galați
Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat prin apel 112, joi, 22 iulie, în jurul orei 10.45, cu privire la faptul că un minor cu vârsta de aproximativ cinci ani, a fost găsit singur, dezorientat, pe strada Siderurgiștilor, în fața clădirii cunoscută sub numele de ”Casa Roșie”, din municipiul Galați.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției 2 Poliție Galați, care a constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Minorul a fost preluat de poliție, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta a fost abandonat în zona respectivă chiar de mama sa. Aceasta, o femeie în vârstă de 29 ani, din Mangalia, județul Constanța, ce domiciliază fără forme legale în comuna Cudalbi, județul Galați, s-a deplasat în cursul dimineții cu un microbuz în municipiul Galați împreună cu minorul și, pe motiv că acesta nu o ascultă, l-a lăsat în acea zonă, după ce i-a transmis acestuia că se duce să cumpere covrigi.
Femeia a fost identificată în comuna Cudalbi, la adresa unde locuiește fără forme legale și a fost condusă la sediul Secției 2 Poliție pentru audieri.
În cauza de față, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Abandon de familie, cercetările fiind continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.
Minorul a fost preluat și va rămâne momentan în grija Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.
Taguri
Articolul anterior Patriarhul Daniel a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis
Articolul următor Olimpism / Brisbane va găzdui ediţia din 2032 a Jocurilor Olimpice de vară

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei