O minoră de 12 ani, care locuiește în Darabani, a sesizat Poliția din Negru Vodă, cu privire la faptul că, în noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie 2011 ar fi fost violată de propriul tată.
- Publicitate -
Minora a fost prezentată la Serviciul de Medicină Legală Constanța, medicii constatând că aceasta prezintă o deflorare mai veche, neputând stabili exact că aceasta a fost sau nu victima unui viol.
Pe de altă parte, polițiștii nu au reușit să dea de urma părintelui acuzat de fiica lui de viol, respectiv de Costică Ciochină, de 40 de ani.
Aseară, fata a fost găsită în stare de șoc de familia sa, după ce a ingerat o substanță toxică, se presupune diluant sau clor. Ea a fost transportată la Spitalul din Mangalia, de unde a fost transferată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Pe fir a intrat și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, în grija căreia fata va intra după ce se va însănătoși, pentru că mama ei este plecată de acasă de mai mulți ani.
Cercetările continuă în vederea depistării și audierii persoanei acuzate și pentru a se stabili dacă acuzația adusă de minoră tatălui ei este reală.