Un cetățean turc a fost arestat preventiv, iar camionul său indisponibilizat, după ce polițiștii de frontieră din Giurgiu au descoperit o captură record: bunuri contrafăcute în valoare de 7 milioane de lei și mii de țigarete.
- Publicitate -
"Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au descoperit, pe autostrada A2, la staţia de taxare Feteşti, peste 30.000 de articole susceptibile a fi contrafăcute şi 47.400 de ţigarete de provenienţă duty-free, ascunse într-un autocamion înmatriculat în România, aceasta fiind o captură record. Valoarea totală a bunurilor ridicate depăşeşte 7,1 milioane de lei, iar şoferul, cetăţean turc, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile", se arată, marţi, într-un comunicat de presă transmis de ITPF Giurgiu.
Întreaga cantitate de bunuri, în valoare de 7.179.800 de lei a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele persoanei în cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi contrabandă.
Autocamionul a fost indisponibilizat, iar pe numele bărbatului s-a dispus mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, urmând ca autorităţile să dispună măsurile legale corespunzătoare.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.