Vineri, 05 Iunie 2026

Șofer beat, baricadat în mașină pe Bulevardul Ferdinand

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 16 Ianuarie 2012 948 1 min citire
Incident tragi-comic, ieri dimineață, pe Bulevardul Ferdinand din Constanța. Polițiștii de la Rutieră au fost nevoiți să ceară ajutorul pompierilor de la Descarcerare și a Ambulanței, după ce un șofer beat s-a baricadat în propria mașină.
Un echipaj al Poliției Rutiere, care se afla în patrulare, a făcut semn șoferului unui Audi, în jurul orei 6,00, să tragă pe dreapta. Acesta a refuzat, însă a oprit după câțiva metri, s-a baricadat în mașină și s-a culcat pe bancheta din spate. Drept pentru care, militatii ajunși la fața locului au spart geamul din dreapta față și au reușit să-l scoată pe șoferul indisciplinat. Mai mult, întrucât emana un miros puternic de alcool, bărbatul a fost rugat să sufle în aparatul Drager. A refuzat, astfel că a fost condus la spital, pentru a-i fi prelevate probe de sânge.
În cele din urmă, oamenii legii au aflat că tânărul se numește Giorgino Păcurar, are 24 de ani și este din localitatea Almalău; de asemenea, s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 1,15 mg/l.
Pe numele șoferului a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, refuz de prelevare de probe biologice, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice. Totodată, pentru că a refuzat să se legitimeze, șoferul a fost amendat.
Taguri
Articolul anterior Spărgători din locuințe, prinși în flagrant
Articolul următor Frați prinși la furat de capace de canalizare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei