Un șofer din Constanța a ajuns în atenția polițiștilor după ce a condus băut și a accidentat o persoană, după care a fugit de la fața locului.
Accidentul s-a produs în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 22. Petruț Lucian Vlăduceanu, de 46 de ani, conducea un Opel cu numere de Bulgaria pe bulevardul I.C. Brătianu, pe a doua bandă, dinspre Valu lui Traian către bulevardul Aurel Vlaicu. La un moment dat, ajungând în dreptul intersecției cu strada Palas, șoferul l-a accidentat pe Marian Zibileanu, de 45 de ani, din Tulcea, care traversa strada pe trecerea de pietoni. În urma coliziunii, șoferul nu s-a sinchisit să tragă pe dreapta, ci și-a continuat drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. La fața locului însă, din impact, i-a rămas oglinda stângă a mașinii, astfel că polițiștii rutieri ajunși la fața locului au avut o pistă. De mare folos le-a fost și un martor, care a văzut tot ce s-a petrecut și chiar a reținut o parte din numărul autoturismului. Polițiștii au căutat în baza de date mașina suspectului și au dat de adresa bărbatului de 46 de ani. La domiciliu se afla soția acestuia, care le-a declarat oamenilor legii că nu știe unde este soțul ei, că trebuia să o ia de la serviciu însă nu a mai ajuns, iar când a ajuns aceasta acasă el nu era. Într-un final, soția bărbatului a reușit să ia legătura cu acesta și i-a spus să vină imediat acasă, pentru că a fost identificat de polițiști. Petruț Vlăduceanu a refuzat să meargă acasă, însă i-a spus soției unde stă ascuns. Polițiștii rutieri au ajuns imediat în locul respectiv și l-au găsit pe bărbat. Oamenii legii și-au dat seama de ce a fugit de la fața locului după ce l-au testat cu aparatul Drager: acesta avea o alcoolemie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, rezultatul fiind de 2,40, respectiv 2,30 mg/l alcool pur în sânge. Bărbatul le-a spus polițiștilor că a băut "puțină țuică". Bărbatul de 46 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducere sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentu-lui fără încuviințarea organelor de poliție. Acesta a fost reținut și urmează a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Pietonul a fost transportat la spital, unde a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă se află în afara oricărui pericol.