Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Șofer condamnat la închisoare pentru că transporta medicamente. Bărbatul susține că nu cunoștea legea

de Oana CHIRANA Luni, 17 Martie 2025 239 1 min citire
Șofer condamnat la închisoare pentru că transporta medicamente. Bărbatul susține că nu cunoștea legea
Un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare după ce a transportat 60 de comprimate de Diazepam din Republica Moldova în Italia.
Originar dintr-un sat de pe malul Nistrului, bărbatul, domiciliat în județul Bacău, lucra ca șofer pe un microbuz ce făcea curse regulate între Republica Moldova și Italia. În septembrie 2019, a primit de la un client un colet cu 60 de comprimate de Diazepam, pe care trebuia să le predea în Italia, transmite Ziarul de Iași.
La scurt timp după ce a trecut granița prin vama Albița, microbuzul a fost oprit pentru control în județul Iași. În bagajele sale, polițiștii au găsit medicamentul, care este considerat drog de risc conform legii 143/2000. Pentru că l-a introdus în România fără autorizație, bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru trafic internațional de droguri.
În fața instanței, șoferul a declarat că nu știa că Diazepamul este supus unui regim special și și-a cerut scuze pentru ignoranță. Magistrații au considerat însă că, fiind cetățean român, era obligat să cunoască legislația. Inițial, a fost condamnat la 2 ani și 8 luni cu executare, dar nu a făcut apel la timp, deoarece nu primise citațiile.
Abia după ce a fost încarcerat, a reușit să conteste decizia. Curtea de Apel Iași a acceptat cererea, iar pedeapsa a fost suspendată sub supraveghere timp de trei ani. Astfel, a scăpat cu doar două luni de detenție.
Taguri
Articolul anterior Proteste de amploare Macedonia de Nord. Autoritățile, acuzate de corupție după moartea celor 59 de tineri
Articolul următor Promise acum 11 ani, înainte de incendiul din Colectiv, centrele pentru mari arși nu sunt încă funcționale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei