Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Șofer drogat, alergat pe câmp de polițiștii constănțeni mai bine de un kilometru

de Andreea CARAUA Marţi, 21 Aprilie 2026 115 1 min citire
Șofer drogat, alergat pe câmp de polițiștii constănțeni mai bine de un kilometru
O misiune complicată a avut loc zilele trecute, în jurul orei 03:40, la ieșirea din localitatea Nicolae Bălcescu.
Polițiștii rutieri au efectuat semnalul de oprise asupra unui autoturism. Deși a oprit mașina, șoferul, în tânăr în vârstă de 22 de ani, a luat-o la fugă prin câmp, cu poliția pe urmele lui.
 
După o cursă de mai bine de un kilometru, șoferul a fost imobilizat. El a recunoscut că a încercat să scape de autorități pentru că se afla sub influența substanțelor interzise.
Conform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, analizele de sânge au confirmat ulterior prezența unui cocktail de substanțe psihoactive de sinteză din categoria catinonelor - un amestec de compuși chimici care alterează percepția, reflexele și, în final, controlul asupra propriei vieți.
„Dincolo de dosarul penal deschis acum pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, rămâne o întrebare esențială pentru comunitate: ce s-ar fi întâmplat dacă, în loc de un echipaj de poliție, în calea acestui tânăr s-ar fi aflat un alt șofer sau un trecător?
 
Substanțele psihoactive nu oferă «curaj» sau «libertate», ci doar o falsă siguranță care se termină, în cel mai bun caz, cu un dosar penal, iar în cel mai rău, cu o tragedie care nu mai poate fi reparată. Siguranța rutieră nu este o opțiune, ci o responsabilitate pe care o purtăm cu toții, în fiecare secundă în care ne aflăm la volan”, au avertizat reprezentanții IPJ Constanța.
Taguri
Articolul anterior Fotbal: Mirel Rădoi nu mai este antrenorul FCSB-ului. Urmează să preia pe Gaziantep
Articolul următor Start înscrieri în programul "Euro 200". Cererile se depun până pe 15 mai

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei