Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Șofer prins beat la volan, prins în flagrant încercând să mituiască polițiștii

de Antonia IVAN Marţi, 03 Martie 2026 70 1 min citire
Șofer prins beat la volan, prins în flagrant încercând să mituiască polițiștii
Un tânăr de 27 de ani a fost reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști pentru a-și recupera permisul de conducere, suspendat pentru conducere sub influența alcoolului, în municipiul Târgu Mureș.
Potrivit informațiilor transmise de Sindicatul Europol, incidentul a avut loc după ce, la data de 3 februarie 2026, doi agenți ai Biroului Rutier au oprit în trafic un șofer, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal, iar permisul i-a fost reținut.
Ulterior, la 1 martie 2026, tânărul s-a prezentat la sediul poliției și ar fi încercat să obțină restituirea permisului prin oferirea unei sume de bani, însă polițiștii au refuzat categoric. A doua zi, acesta a revenit cu aceeași propunere, moment în care unul dintre agenți a sesizat autoritățile competente.
Sub coordonarea unui procuror și cu sprijinul structurilor abilitate, a fost organizată o acțiune de prindere în flagrant. Tânărul a fost surprins în timp ce oferea 2.500 de lei, prima tranșă dintr-o sumă totală promisă de 7.500 de lei, în schimbul recuperării permisului.
În urma flagrantului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru dare de mită, conform ȘtirileProTV.ro.
Taguri
Articolul anterior Zborurile Wizz Air în Israel, Dubai, Abu Dhabi, Amman și Arabia Saudită, suspendate până pe 7 martie
Articolul următor Reținut pentru contrabandă după ce polițiștii au găsit sute de pachete de țigări în autoturism

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei