Duminică, 07 Iunie 2026

Șofer reținut de polițiști, după ce a vrut să mituiască un polițist să-i închidă dosarul penal

de Oana CHIRANA Joi, 15 Ianuarie 2026 86 1 min citire
Șofer reținut de polițiști, după ce a vrut să mituiască un polițist să-i închidă dosarul penal
Un șofer a fost reținut de polițiștii din Bacău, în urma unui denunț al unui agent de poliție care reclamă că a fost mituit cu 1.500 de euro să claseze un dosar penal.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău– Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au prins în flagrant delict un conducător auto, în timp ce oferea unui polițist 1.500 de euro. Banii erau oferiți pentru a obține clasarea dosarului penal în care era cercetat pentru conducere sub influența alcoolului.
”În fapt, la data de 5 ianuarie a.c, un agent de poliție din cadrul Postului de Poliție Pârjol a oprit în trafic un șofer care conducea un autoturism sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Pentru a obține restituirea permisului de conducere și clasarea dosarului penal, conducătorul auto i-ar fi promis polițistului o sumă de bani, iar ulterior, în urma organizării flagrantului, a oferit efectiv 1.500 de euro”, potrivit IPJ Bacău.
Polițistul a refuzat mita și a sesizat imediat organele competente, care au intervenit și au dispus reținerea șoferului, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, conform Adevărul.
Taguri
Articolul anterior „Omagiu lui Eminescu”, eveniment cultural pe faleza Cazinoului
Articolul următor Corupție la vârful ANAF. Șefi și inspectori au luat mită pentru a bloca dosare penale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei