Un accident rutier grav a avut loc, duminică seară, pe bulevardul Aurel Vlaicu, din Constanța. Șoferul vinovat de comiterea faptei a fugit de la fața locului, iar când polițiștii au dat de el, după două ore, a negat că ar fi fost implicat în evenimentul rutier.
- Publicitate -
Polițiștii spun că Murat Ervin, de 26 de ani, din Constanța, care se afla la volanul unui autoturism marca BMW, pe bulevardul Aurel Vlaicu, pe banda a doua, ajungând în apropierea intersecției cu strada Nicolae Filimon, efectuând o depășire neregulamentară peste linia continuă, a intrat în coliziune cu un autoturism marca Daewoo Matiz, condus regulamentar de Mihai Dorin, de 48 de ani, din Năvodari. După producerea accidentului, Murat a fugit de la fața locului, abandonând autoturismul, cât și victima din mașina pe care o lovise.
După două ore el a fost identificat de polițiști, iar atunci când aceștia au dat de urma lui, Ervin a declarat că nu se afla la volanul autoturismului, ci o altă persoană, încercând să îngreuneze astfel și mai mult cercetările efectuate în cauză.
El a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, iar ieri după-amiază prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunerea arestării preventive pentru comiterea infracțiunilor de părăsirea locului accidentului, vătămare corporală din culpă și uz de fals.
Prin urmare, acesta ar putea fi al treilea șofer, în ultima săptămână, care ajunge în spatele gratiilor din cauza problemelor create în trafic și a pericolului pe care-l reprezintă pe șosele.