Jafurile armate din Constanța - comise după același tipar?

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 13 Martie 2012 448
Polițiștii continuă cercetările în cazul jafului armat dat, vineri seară, la sucursala Intesa Sanpaolo Bank, amplasată pe strada Dezrobirii din municipiul Constanța. "În prezent sunt investigate mai multe piste", au afirmat reprezentanții Poliției Constanța, susținând că indiciile pe care le au nu pot fi făcute publice.Anchetatorii spun că, având în vedere modul cum s-a acționat, este foarte probabil ca cei doi bărbați care au pătruns în incinta băncii la sfârșitul săptămânii trecute, mascați și înarmați, să se fi inspirat din jaful care a avut loc în 2009 la sucursala băncii Carpatica, din zona Casei de Cultură din Constanța. Sunt destule asemănări: doi autori, folosirea de cagule, alegerea momentului când unitatea este goală, luarea banilor din sertarele casierelor. Cu toate acestea, există câteva diferențe importante între cele două fapte: timpul din zi când au fost comise, durata, suma sustrasă, dar și felul cum au reacționat angajații și martorii prezenți în unitățile bancare în acele momente. Pe 29 mai 2009, la ora 8,56, doi bărbați cu cagule trase pe față au intrat în sediul Băncii Comerciale Carpatica; cei doi, identificați ulterior ca fiind Nicușor Manta, de 35 de ani, din Constanța, și Radu Lucian Apostol, de 34 de ani, din Năvodari, au ales ca moment al jafului primele minute după deschiderea unității, când în interior se aflau opt angajați și un client. Spre deosebire, autorii jafului armat de vineri au comis fapta vineri după-amiază, intrând în unitatea bancară la 16,50, cu câteva minute înainte de închidere. De data aceasta, în interior erau trei angajați (unul dintre directori și două casiere) și o clientă. Într-un timp mai scurt, au plecat cu mai mulți baniO altă diferență între cele două jafuri este și modul cum a fost amenințată casiera: la jaful din Carpatica unul dintre suspecți a băgat pistolul sub ochii casierei, în vreme ce complicele lui îi ținea imobilizat pe paznic și îl amenința cu un baston de cauciuc. În schimb, în evenimentul petrecut vineri, suspectul înarmat a rămas în holul unității, nu s-a apropiat de casieră; iar paznic nu era, căci firma nu are asigurată pază umană. Nicușor Manta și Radu Lucian Apostol, în prezent condamnați la închisoare pentru jaful de acum trei ani, se pot mândri că au "scos" un timp mai bun decât cei care au vrut să-i copieze, ba chiar și mai mulți bani. Astfel, din Carpatica autorii au fugit după 32 de secunde, având asupra lor peste 69.200 de lei. Săptămâna trecută, jaful s-a petrecut în 40 de secunde, iar hoții au plecat cu 20.000 de lei. Trebuie remarcat, după cum au arătat anchetatorii, că și atitudinea angajaților după comiterea faptei a diferit. După ce autorii au fugit, cei din bancă au ieșit să vadă încotro au luat-o; din Intesa Sanpaolo nu a ieșit nimeni. La fel, timpul de reacție în cazul jafului de la Carpatica a fost mult mai bun, butonul de panică fiind apăsat într-un timp mai scurt și la fel și apelul către Serviciul unic 112. Rămâne de văzut în cât timp îi vor prinde polițiștii, de această dată, pe suspecți; în 2009, autorii au fost găsiți, în urma unor percheziții domiciliare și apoi arestați, la o lună de la comiterea faptei.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei