Polițiștii constănțeni au întocmit mai multe dosare penale, unor șoferi depistați că au încălcat regulile rutiere. Astfel, marți, 18 aprilie, în jurul orei 12.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au identificat un bărbat, de 61 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Nicolae Filimon, având permis de conducere pentru categoriile AM și Tr.
- Publicitate -
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În aceeași zi, în jurul orei 15.20, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Topraisar au identificat un bărbat, de 53 de ani, care a condus un autoturism, pe DJ 391, în comuna Cerchezu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
De asemenea, în jurul orei 20.36, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Cernavodă au identificat un bărbat, de 59 de ani, care a condus un autoturism, pe DJ 223, în comuna Seimeni, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.