Vineri, 05 Iunie 2026

Șoferii implicați în accidente rutiere ușoare se pot înțelege amiabil

de Cuget Liber Joi, 02 Iulie 2009 341 1 min citire
Șoferii implicați în accidente rutiere soldate doar cu avarii sunt sancționați diferit începând de ieri, 1 iulie, data la care a intrat în vigoare constatarea amiabilă de accident.
După cum a explicat, ieri, într-o conferință de presă, comisarul șef Paul Toma, de la Direcția Poliției Rutiere, constatarea amiabilă de accident este o practică preluată din UE, care poate fi aplicată în acest moment indiferent de locul producerii accidentului pe teritoriul României, în anumite condiții. Astfel, formularul de constatare amiabilă de accident, care în mod normal ar trebui eliberat o dată cu asigurarea, poate fi utilizat dacă din accident au rezultat numai pagube materiale, dacă au fost implicate doar două autovehicule, dacă nu se produc pagube materi-ale altei persoane și dacă există acordul de voință al celor doi conducători.
Comisarul șef Paul Toma a precizat, ieri, că acest concept este doar o alternativă de a soluționa accidentele ușoare. "Poliția rutieră, prin birourile de accidente ușoare, soluționează în continuare solicitările celor implicați în coliziuni, în orice fel de condiții", a declarat Toma. Acesta a mai spus că ieri dimineață a încercat să obțină un formular de constatare amiabilă de accident, însă la primele patru agenții la care a fost, nu a găsit, angajații agențiilor motivând că fiind prima zi nu le-au fost aduse formulare.
Articolul anterior Procurorii constănțeni "fruntași", felicitați de procurorul general Codruța Kovesi
Articolul următor Proba de foc a bacalaureatului 2009

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei