Vineri, 05 Iunie 2026

Șoferii vitezomani, aspru sancționați de rutieriști

de Andreea ILIESCU Sâmbătă, 06 Iulie 2013 144 1 min citire
Polițiștii rutieri au organizat, pe parcursul a 24 de ore, mai multe acțiuni pentru depistarea conducătorilor auto care se urcă la volan cu diverse nereguli, precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere grave. Astfel, la nivelul județului Constanța, oamenii legii au dat 346 de amenzi, în valoare de 66.160 de lei. 106 șoferi care au condus fără a avea centura de siguranță au fost sancționați cu câte 150 de lei. De asemenea, 53 de conducători auto s-au trezit cu amenzi usturătoare pentru că au apăsat prea tare pe pedala de accelerație. În plus, 129 de pietoni au fost prinși în "off-side" și au fost amendați pentru că au traversat prin loc nepermis. 
"Polițiștii rutieri îi sfătuiesc pe conducătorii auto să respecte limitele de viteză, atât în localități, cât și în afara acestora, să folosească centura de siguranță, atunci când sunt în trafic atât conducătorii auto cât și pasagerii acestora, să nu se angajeze în efectuarea depășirilor neregulamentare, să nu aibă în timpul mersului preocupări de natură a-i distrage în mod periculos atenția, adică să caute acte, să umble la casetofon, să vorbească la telefonul mobil", afirmă Cristina Vasile, purtătorul de cuvânt al Serviciului Poliției Rutiere Constanța.
De asemenea, oamenii legii au reținut 18 permise de conducere, dintre care 15 pentru conducătorii auto care nu au acordat prioritate altor autoturisme. În plus, rutieriștii au retras trei certificate de înmatriculare.
Taguri
Articolul anterior Înșelăciune de peste un milion de lei, cu țigări și alcool de la duty - free
Articolul următor Săgeata Năvodari și-a testat forțele cu Pandurii Târgu Jiu în Austria

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei