Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus, ieri dimineață, la Direcția Națională Anticorupție. Fostul mogul a fost condamnat, din nou, săptămâna trecută, la șase ani și două luni de închisoare. Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus la DNA pentru a fi audiat într-un dosar de cumpărare de influență.
- Publicitate -
Potrivit unor surse judiciare citate de News.ro, în cauză ar fi implicat și un politician, căruia i s-ar fi promis un milion de euro. Mai exact, anchetatorii fac cercetări pentru cumpărare de influență, Sorin Ovidiu Vîntu fiind suspectat că i-ar fi promis unui politician un milion de euro pentru ca acesta să intervină în sprijinul omului de afaceri, transmite digi24.ro.
Sorin Ovidiu Vîntu a depus, în ultima perioadă, la DNA un memoriu în care reclama fapte de corupție. Procurorii au făcut cercetări și au luat decizia de a-l pune sub acuzare. Sorin Ovidiu Vântu este anchetat într-un nou dosar, de procurorii DNA. În dosar sunt vehiculate și numele lui Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, și Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Centrale a României.