Polițiștii Secției 9 Rurală Chirnogeni au fost sesizați, marți seară, să intervină pentru aplanarea unui scandal domestic. O femeie de 41 de ani din satul Casimcea, arondat comunei Amzacea, a cerut ajutorul oamenilor legii, după ce a fost bătută crunt de soțul ei.
- Publicitate -
Femeia a povestit că nu este prima dată când bărbatul o lovește cu cruzime, dar de fie-care dată a consumat băuturi alcoolice înainte. La fel s-a întâmplat și marți, iar când nevasta i-a adus aminte că au nevoie de bani pentru nunta fiicei lor, bărbatul și-a ieșit din minți. Și-a lovit consoarta cu pumnii și picioarele și a dat-o cu capul de pereți. Cu greu a reușit aceasta să scape din mâinile agresorului și să se refugieze la o vecină, care a sunat imediat la Serviciul unic de urgență 112.
La fața locului a ajuns un echi-paj de poliție, care l-a dus pe agresor la secția din Amzacea, iar de acolo la Secția de Neuro-psihiatrie Palazu Mare, pentru a fi expertizat.
Această măsură s-a impus, au arătat oamenii legii, în condițiile în care soția agresorului a afirmat că acesta a încercat în repetate rânduri să o omoare, prin strangulare sau electrocutare.
Pe de altă parte, victima a afirmat că, dacă dățile trecute nu a depus plângere împotriva soțului ei, de data aceasta este hotărâtă să ceară luarea măsurilor legale, căci se teme pentru viața ei.