Un septuagenar este cercetat penal de polițiștii Serviciului Poliției Rutiere Constanța, în urma unui accident petrecut între Valu lui Traian și Constanța, în care a fost implicată și Nicoleta Delicoti, soția primarului comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti.
- Publicitate -
Potrivit oamenilor legii, Omer Negimedin conducea o Dacie, înspre Constanța, pe banda întâi. În dreptul kilometrului 249, șoferul a virat stânga, fără să se asigure și a lovit Audi-ul condus de Nicoleta Delicoti, care circula pe a doua bandă. "Soția mea a virat cât a putut, pentru a evita impactul, dar nu s-a putut. Nu este rănită", ne-a declarat primarul Vasile Delicoti.
Șoferul Daciei a suferit răni ușoare, dar nu a fost necesară intervenția cadrelor medicale.