Joi, 04 Iunie 2026

În dosarul rambursărilor ilegale de TVA Soții Bădițeanu vor pedepse cu suspendare condiționată

de Betty FRIPIS Vineri, 16 Noiembrie 2007 442 2 min citire
Curtea de Apel Constanța a judecat, ieri, apelul formulat de procurori în procesul celor trei foști angajați de la Administrația Financiară Con-stanța și al soților Sultana și Ion Bădițeanu.
Reprezentantul Parchetului a susținut că pedepsele aplicate persoanelor implicate sunt mult prea mici și a cerut să se constate vinovăția tuturor persoanelor implicate.
Avocatul soților Bădițeanu a solicitat instanței de judecată aplicarea unor pedepse cu suspendare condiționată, având în vedere, în opinia sa, prejudiciul mic cauzat.
"Nici un infractor cu prejudiciu de peste 100 miliarde de lei nu se află în executarea unei pedepse", a mai spus avocatul soților Bădițeanu.
Pentru cei trei finanțiști, avocații au susținut că decizia de achitare a tribunalului este cea corectă și că ei și-au îndeplinit în mod corect atribuțiile de serviciu ce le reve-neau. Instanța a amânat pronunțarea pentru 30 noiembrie.
Achitări pentru finanțiști
La începutul lunii ianuarie, Tribunalul Constanța a dispus achitarea pentru comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu pentru finanțiștii Marian Manta, Marioara Oancea și Eugenia Moraru.
Soții Bădițeanu au fost trimiși în judecată în cazul rambursărilor de TVA obținute ilegal pentru săvârșirea unor fapte de înșelăciune, determinare cu rea credință a sumei reprezentând TVA de rambursat și obținerea nelegală a unor sume de bani de la organele fiscale, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals și evaziune fiscală.
Tribunalul Constanța a dispus condamnarea Sultanei Bădițeanu la trei ani de închisoare și a lui Ion Bădițeanu la doi ani și șase luni de detenție. Ambele pedepse sunt cu executare. Sultana Bădițeanu și-a executat o mare parte a pedepsei aplicate. Ea a petrecut în arest preventiv aproape doi ani de închisoare.
De asemenea, instanța a mai decis obligarea soților Bădițeanu la plata sumei de 666.366,7411 lei despăgubiri civile către Ministerul Finanțelor, la care au fost calculate majorări de întârziere și penalități de 734.925,0875 lei.
Reamintim că, în calitate de administratori la societățile Delta 2000 și Agricol Trans Cereal, soții Bădițeanu ar fi uzat de documente false și ar fi obținut peste 1.350.000 lei de la Administrația Financiară Constanța cu titlu TVA rambursat.
Articolul anterior Romi în Rromânia
Articolul următor Sindicatele portuare cer înființarea Poliției Muncii

Comentează știrea

shxKkZtlwrBuWMGWS
6 mai 2014
dsHQEjTKjVfluK

4lyZ4T hhdqpnfiztzk, [url=http://kacumptowuaa.com/]kacumptowuaa[/url], [link=http://cpcepsxlmufv.com/]cpcepsxlmufv[/link], http://pwbgtfqttzqo.com/

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei