Soțul tinerei care a murit după ce a născut la Armonia a ieșit de la audieri. Ce spune avocatul său
de Andreea CARAUAMarţi, 28 Octombrie 2025 533 2 min citire
Asculta stirea
Bogdan, soțul tinerei de doar 29 de ani care și-a pierdut viața în urma unor complicații postpartum, după ce a născut la spitalul Armonia, a fost audiat marți la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Avocatul său susține că este absolut necesar ca toate persoanele implicate să fie audiate.
- Publicitate -
Trei ore au durat audierile făcute de anchetatori în cazul Mădălinei, tânăra care a decedat după ce a născut la Armonia. După ce a ieșit din sediul IPJ Constanța, avocatul soțului rămas văduv în urma tragediei a oferit mai multe detalii despre caz.
Potrivit acestuia, dosarul penal întocmit vizează o moarte suspectă, iar soțul Mădălinei a fost audiat în calitate de persoană vătămată, fiind nevoit să descrie pe larg tot ce a trăit în seara de 7 octombrie 2025. În cadrul declarației, acesta a menționat că dorește să fie trase la răspundere persoanele vinovate. Încă se fac cercetări în caz, iar informațiile nu sunt publice.
„Eu sper că, cel puțin, procedura de urmărire penală să fie cât mai rapidă. Câteva luni de zile cred că sunt suficiente ca să se lămurească, să fie emis rechizitoriul și să fie trimiși în judecată cei vinovați", a declarat avocatul Mădălin Penciu.
Acesta a mai menționat că este necesar să fie audiați toți medicii și toate persoanele care au avut orice fel de implicare, cel puțin în cadrul procedurii de la Armonia, dar și cei care au preluat-o de acolo.
„În mod evident, clientul meu regretă că alegerea a fost de așa natură, care oricum a fost bazată, știți foarte bine, și pe anumite reclame media foarte, foarte mult împinse și foarte, să le spunem așa, cred eu, nesincere pe alocuri", mai precizat avocatul.
Amintim că, la data de 7 octombrie, o femeie în vârstă de 29 de ani, polițistă din Giurgiu, a murit după ce a născut natural la spitalul Armonia, din cauza unor complicații postpartum, manifestate prin hemoragii severe. Medicii au efectuat o histerectomie de urgență, însă tânăra a intrat în comă și a fost transportată la Spitalul Județean Constanța, unde a decedat.
Poliția a deschis un dosar penal în acest caz.
În urma incidentului, spitalul a comunicat public că femeia a refuzat inițial internarea și efectuarea unei cezariene, chiar dacă i-au fost expuse riscurile.
Amintim că, după tragedie, spitalul privat din Constanța a fost amendat cu 30.000 de lei în urma controlului făcut de Inspecția Sanitară, la solicitarea ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete.