Sâmbătă, 06 Iunie 2026

"Sporul anticorupție" bagă zâzanie între polițiști

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 10 Ianuarie 2014 1491 2 min citire
"Sporul anticorupție" bagă zâzanie între polițiști
Discriminare în rândul polițiștilor. Asta susțin sindicaliștii care atrag atenția că și polițiștii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate ar trebui să primească "spor anticorupție", nu doar cei care sunt detașați la Direcția Națională Anticorupție și Direcția Generală Anticorupție. 
Modul în care este acordat "sporul anticorupție" reprezintă de ani buni un motiv de ne-mulțumire pentru polițiști. În prezent, legislația prevede că acest spor judiciar de 30% este acordat magistraților, procurorilor, dar și polițiștilor detașați la structurile DNA și DGA. Dar acești polițiști nu sunt singurii care lucrează în dosare grele, în dosare privind anticorupția, atrag atenția sindicaliștii. Drept pentru care, reprezentanții Sindicatului "Pro Lex" au anunțat, pe sfârșit de an 2013, intenția de a deschide acțiuni în instanță împotriva Ministerului Afacerilor Interne, prin care să ceară acordarea "sporului anticorupție" pentru polițiștii din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate. 
Chemați să dea în judecată MAI 
"Pro Lex consideră că acțiunea în instanță are mari șanse de succes. Sindicatul Pro Lex a cerut în instanță un spor de 30% pentru polițiștii de la combaterea criminalității organizate. Principalul argument: munca în condiții similare cu a celor de la DGA și DNA. Am invocat directive ale CEDO și decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Mai mult, polițiștii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate investighează infracțiuni de mare corupție. Colegii lor din DGA investighează infracțiuni de mică corupție - luare de mită - săvârșite de polițiști", a arătat Vasile Lincu, liderul "Pro Lex". Mai mult, "toți polițiștii din cadrul BCCO sunt rugați să contacteze liderii Pro Lex pentru reprezentarea gratuită în instanță", a mai arătat reprezentantul sindicatului. Acțiunea se impune cu atât mai mult cu cât deja sunt structuri de combaterea criminalității din țară care primesc acest spor, printre acestea numărându-se cea din Timișoara. 
Procese pierdute la Constanța 
La Constanța, au existat inițiative, în trecut, pentru obținerea acestui spor, dar nu au fost încununate de succes. Astfel, Sindicatul Națio-nal al Polițiștilor și Personalului Contractual a intentat proces Ministerului Afacerilor Interne pentru a obține "sporul anticorupție" pentru toți polițiștii care lucrează în dosare penale.  "Toate acțiunile noastre au fost însă respinse în instanță, nu ne-au dat acest drept. Deși, și polițiștii care lucrează în dosare penale sunt expuși la a lua mită. Este un spor considerabil și ar trebui să-l primim și noi, căci noi întocmim dosarele penale, facem toată urmărirea penală, toate actele, pe care le înmânăm ulterior procurorilor și judecătorilor. Dar ei au dreptul la acest spor!", ne-a precizat George Caraivan, liderul SNPPC Constanța. 
Taguri
Articolul anterior A murit după ce a fost snopit în bătaie de prietenii de pahar!
Articolul următor Minoră de 16 ani, lovită de mașină

Comentează știrea

noni
10 ianuarie 2014
cu alte cuvinte

Ori primesc toti spor, ori primesc toti spaga. Sau cine nu ia spor, acopera diferenta cu spaga. Sau ce ma, numai voi puteti fi corupti, noi suntem mai fraieri, nu are cine sa ne spaguiasca ? Sau, vrem si noi, ori spor, ori dreptul de a primi spaga! Care e varianta corecta?

arabu
10 ianuarie 2014
sau

Cine nu da procent din spaga (mai sus ) , nu primeste spor !!

ion
10 ianuarie 2014
spor sau spaga

Sa le dea spor si "militienilor" din piete.

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei