Vineri, 05 Iunie 2026

Spulberați de pe trotuar de o mașină scăpată de sub control

de Cosmin ZAPOROJAN Joi, 03 Septembrie 2009 522 1 min citire
Doi bărbați din Cogealac, sosiți la Constanța cu probleme personale, au ajuns pe patul de spital, unul dintre ei în stare critică, după ce un autoturism scăpat de sub control a ricoșat dintr-o altă mașină pe trotuar.
De vină ar fi șoferul unui Volkswagen care nu a respectat regulile de circulație, neacordând prioritate de trecere altei mașini.
Potrivit polițiștilor de la rutieră, Răduț C. a condus autoturismul Volkswagen CT 78 RAI pe strada Cibinului și ajungând la intersecția cu Burada nu respectă sem-nificația indicatorului STOP și a intrat în coliziune cu o Dacie, condusă regulamentar de Tudor C. pe drumul cu prioritate. În urma impactului foarte puternic, Volkswagenul a fost proiectat pe sens opus unde a acroșat cu partea stângă spate doi bărbați care se deplasau pe trotuar. Dumitru T., de 58 de ani, și Marian G., de 39 de ani, au fost practic spulberați de autoturismul scăpat de sub control.
Marian G. a fost transportat de urgență la spital în stare critică, pacientul intrând în comă de gradul 3 din cauza numeroaselor traumatisme și fracturi. Celălalt pieton a rămas și el internat cu fractură la gamba piciorului stâng.
Șoferul vinovat va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă și va rămâne fără permis până la finalizarea cercetărilor.
Articolul anterior Cum încearcă șoferii constănțeni să fenteze taxa de poluare
Articolul următor Nopți de beție și sex pe plajă, la Vama Veche

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei