Conflictele civile din Orientul Mijlociu i-a determinat pe mulți să-și caute refugiul în alte colțuri ale lumii. Astfel că afluxul de emigranți care încearcă să treacă ilegal granița țării noastre, pentru a ajunge în state din spațiul Schengen, este în creștere.
- Publicitate -
Ultimul grup de emigranți ilegali a fost prins de polițiștii de frontieră constănțeni în noaptea de joi spre vineri. În jurul orei 22,30, oamenii legii au observat, cu ajutorul dispozitivului de termoviziune, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche, șapte bărbați care veneau, pe jos, dinspre Bulgaria. Cei șapte bărbați au fost reținuți și duși la sediul unității de frontieră, unde s-a stabilit că aveau vârste curprinse între 16 și 35 de ani, șase erau cetățeni sirieni, iar unul, irakian. Aceștia au mărturisit că au recurs la această ilegalitate pentru că nu aveau actele necesare pentru a trece legal granița și intenționau să ajungă în Germania și Austria.
Pe numele emigranților au fost întocmite actele premergătoarea începerii urmăririi penale pentru trecere frauduloasă a graniței, iar în baza înțelegerii cu Bulgaria, cei șapte au fost returnați statului vecin.