Crimă într-un apartament din Timișoara, unde o studentă a fost înjunghiată de iubitul ei. Cei doi erau colegi la Facultatea la Medicină și se pare că gelozia i-a dus fetei sfârșitul tragic. După cumplita faptă, tânărul a plecat acasă, la părinți, în Caraș-Severin. Fata a fost găsită fară suflare în apartament de sora și verișoara băiatului, care locuiesc și ele în același loc.
- Publicitate -
Iubitul fetei ucise este un tânăr în vârstă de 23 de ani. Ieri ar fi fost amândoi la facultate și, după cursuri, au mers în apartamentul în care locuiește băiatul. Au început să se certe pentru că fata ar fi vrut să se despartă de el. La un moment dat, tânărul ar fi luat un cuțit și și-a înjunghiat iubita. Ar fi încuiat-o apoi într-o cameră, după care a plecat în Caraș-Severin, unde locuiesc părinții lui.
În apartamentul din Timișoara mai stau sora și verișoara băiatului. Când s-au întors aseară acasă, tinerele au găsit-o pe fata fară suflare pe canapea.
Cele două fete au sunat imediat la 112. Polițiști, criminaliști și un echipaj de la Ambulanță au mers de urgență la adresa indicată.
La scurt timp, polițiștii l-au reținut pe iubitul fetei în Caraș-Severin. Astăzi a fost dus la audieri.