Sturion prins în plase, eliberat de poliţiştii de frontieră tulceni

de Madalina PETRESCU Luni, 23 August 2021 198
Poliţiştii de frontieră tulceni au depistat, în data de 22.08.2021, în Rezervația Delta Dunării, peste 400 metri de plase de pescuit şi au eliberat în mediul natural acvatic patru exemplare de sturion. Acţiunea a fost organizată în vederea prevenirii și combaterii braconajului piscicol, ocazie cu care, echipajul unei ambarcaţiuni din cadrul Grupului de Nave Sulina a observat, în zona Golfului Musura – Baia de Sud, mai multe plase de pescuit din fir textil și nailon. Deoarece nu au fost identificate persoane implicate în această activitate, uneltele au fost scoase din apă, fiind astfel descoperite şase exemplare de păstrugă, specia sturion, prinse în plase. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că lungimea totală a setcilor este de 460 metri, iar din cele şase exemplare de peşte, care cântăresc în total aproximativ 18 kg, două erau în stare de putrefacție, iar patru erau vii, fiind eliberate mediului natural acvatic. Poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „pescuit cu unelte neautorizate” și „pescuit al sturionilor pe teritoriul României, din habitatele piscicole naturale, fără respectarea prevederilor legale în vigoare”, fapte prevăzute de art. 64, din O.U.G. nr. 23/2008, actualizată, plasele fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei