Joi, 04 Iunie 2026

Subcomisar audiat ca martor

de Camelia MIU - MITRIC Joi, 03 Decembrie 2009 279 1 min citire
Magistrații de la Tribunalul Constanța au continuat, ieri, cercetările judecătorești în dosarul lui Răzvan Alexandru Neagu și Marius Lucian Lisandru, care sunt acuzați de infracțiuni privind comerțul electronic, prin audierea a încă șase martori. Printre aceștia s-a aflat un martor cu identitate protejată și un polițist din cadrul Serviciului de Investigații Criminale de la IPJ Constanța.
Subcomisarul Nelu Vână, de la Serviciul Investigații Criminale din cadrul IPJ Constanța, a povestit cu lux de amănunte cum a avut loc toată operațiunea Poliției în ziua în care se presupune că cei doi au comis fapta. "La data de 13 ianuarie 2006 mă aflam la sediul Poliției Eforie, unde audiam două persoane, când l-am auzit pe comandant (Gabriel Coteanu) că în fața sediului băncii Raiffeisen, din Eforie, se află parcat un Mercedes negru, cu numere de Italia, și a adăugat că este vorba despre doi tineri care scot bani cu carduri false" - a declarat polițistul. Spre deosebire de colegii lui care au fost audiați la termenele anterioare, subcomisarul Nelu Vână a povestit cu lux de amănunte toată operațiunea și chiar i-a recunoscut pe cei doi suspecți. Potrivit procurorilor, pe 13 ianuarie 2006, Neagu și prietenul său, Marius Lucian Lisandru, au falsificat un card și au scos suma de 14,5 milioane de lei vechi dintr-un bancomat Raiffeisen din Eforie Sud.
Articolul anterior Prima doamnă îi solicită lui Mircea Dinescu scuze publice pentru afirmația potrivit căreia Traian Băsescu ar fi lovit-o
Articolul următor Fostul polițist acuzat că și-ar fi omorât bunicul rămâne după gratii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei