Joi, 04 Iunie 2026

Subcomisarul Gabriel Neacșu, la comanda cercetărilor penale

de Carmen MOCANU Joi, 29 Noiembrie 2007 1702 < 1 min citire
Începând de ieri noul șef al Serviciului Cercetări Penale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța este subcomisarul Gabriel Neacșu, care a preluat această funcție ca urmare a pensionării comisarului șef Gheorghe Pătrașcu.
La sediul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța s-a desfășurat, ieri, concursul pentru ocuparea funcției de șef al Serviciului Cercetări Penale din cadrul acestei instituții.
Pentru ocuparea funcției respective s-au înscris subcomisarul Valentin Ciovică, șeful Biroului Cercetări Penale, din cadrul Poliției Municipale Constanța, și subcomisarul Gabriel Neacșu, de la Cercetări Penale, din cadrul IPJ Constanța.
Competiția a constat în patru probe, respectiv evaluarea cunoștințelor la o limbă străină, probă practică de utilizare a calculatorului, test scris pentru verificarea cunoștințelor necesare îndeplinirii atribuțiilor postului și un interviu structurat pe subiecte profesionale.
În cele din urmă, funcția i-a revenit subcomisarului Gabriel Neacșu, care a promovat concursul cu media finală 9,21.
Noul șef al Serviciului Cercetări Penale este absolvent al Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" - promoția 1995, iar până în prezent a lucrat numai în cadrul structurilor de cercetări penale.
Articolul anterior Ponor s-ar putea retrage
Articolul următor Localitățile constănțene aflate la granița cu Tulcea, atent monitorizate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei