În noul Cod penal nu vor mai exista infracțiuni precum submina-rea economiei naționale și com-plotul. Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, întrebat de ce s-a simțit nevoia de a fi scoase aceste infracțiuni și pentru care DIICOT a pus sub acuzare, recent, 40 de persoane din conducerea Romgaz, ANRE și InterAgro - ministrul Justiției a dat un răspuns de principiu.
- Publicitate -
"Reformele legislative au fost gândite cu foarte mulți ani în urmă și ele sunt făcute plecând de la constatări generale privind politicile penale ale statului la acel moment, privind legislația de drept comparat, în special legislația europeană, compatibilizarea legislației noastre cu cea a țărilor europene etc. Ministerul Justiției, indiferent cine a condus acest minister, a elaborat politici plecând de la principii și de la fenomene generale, a elaborat acte normative și le-a promovat pe baza unor obiective de politici penale generale. În niciun caz nu am avut și nu vom avea în vedere în această operă legislativă cazuri particulare sau dosare speciale", a spus Predoiu.
Demnitarul a precizat că, pe de o parte, atât în ce privește legislația civilă, cât și cea penală există norme tranzitorii care să reglementeze aceste situații și, pe de altă parte, chiar dacă unele infracțiuni nu s-au mai regăsit în configurația noilor proiecte, valorile sociale ocrotite fac obiectul protecției unor alte infracțiuni combinate.