Polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și lucrători vamali au efectuat, luni, la rampa existentă în cadrul PPF Con-stanța Sud Agigea, controlul a două containere sosite din China pe adresa unor societăți comer-ciale cu sediul în Timișoara, respectiv în județul Ilfov. În urma controlului, au fost descoperite 7.370 articole pentru petreceri de copii (coifuri, suflători și trompete) și 100 seturi pentru pictură, susceptibile a fi contra-făcute, cu o valoare totală de aproximativ 70.000 lei, dacă ar fi originale. Marfa purta însemnele distinctive ale unor firme cunoscute și a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali. Polițiștii de frontieră au întocmit administratorilor societăților comerciale în cauză, un cetățean român de 55 de ani, având domiciliul în Timișoara, și un cetățean iranian de 57 de ani, cu reședința în județul Ilfov, dosare penale.
- Publicitate -