Doi indivizi au fost surprinși, în noaptea de luni spre marți, de o patrulă de Poliție, în timp ce încercau să fure bunuri dintr-un autoturism. Mașina era parcată în spatele blocului P1, din Cernavodă.
- Publicitate -
Marius Irimia, de 20 de ani, din satul Seimenii Mici, și Gheorghe Daniel Menagi, de 22 de ani, din Cernavodă, au reușit să pătrundă într-o Dacie. În timp ce se căzneau să demonteze difuzoarele, indivizii au dat ochii cu oamenii legii. Imediat și-au lăsat baltă "treaba" și au luat-o la fugă. La fel au făcut și polițiștii, care au pornit pe urmele celor doi. După ce oamenii legii l-au somat, Marius Irimia s-a oprit și s-a predat. Amicul său nu s-a lăsat, însă, intimidat și și-a continuat cursa: a escaladat un gard și a reușit să-și piardă urma, luând-o la sănătoasa prin curțile mai multor locuințe.
Marius și Gheorghe Daniel au făcut, se pare, o pasiune din furtul de bunuri din autovehicule. Potrivit spuselor inspectorului Crina Chirea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, în autoturismul cu care se deplasau cei doi, proprietatea individului reținut, au fost găsite opt capace ornamentale de roți și un ștergător de parbriz. Bunurile au fost furate de la trei autoturisme. Păgubiții au fost deja identificați și le-au fost restituite obiectele sustrase.
Marius Irimia este cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Gheorghe Daniel Menagi este căutat în continuare de polițiști.