După ce, în urmă cu doar câteva zile, Tribunalul Constanța dispusese emiterea unor mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile pe numele lui George Tofan, de 20 de ani, și a lui Laurențiu Vrânceanu, de 29 de ani, suspectați de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, ieri, Curtea de Apel Constanța a revocat măsura de arest preventiv, nedispunând în schimb niciun fel de interdicție. Temeiul de drept în baza căruia judecătorii au luat decizia respectivă este că revocarea măsurii preventive se dispune de către instanță în momentul în care aceasta este considerată nelegală sau nejustificată.
- Publicitate -
Dar o motivare obiectivă a eliberării celor doi încă nu a fost redactată de judecători, ceea ce poate ridica, din partea multora, multe semne de întrebare.
Potrivit anchetatorilor, cei doi tineri au fost reținuți de polițiștii constănțeni după ce au încercat să înșele cu aproape 600.000 de euro un proprietar de teren, folosind acte false, pentru a încheia un contract de vânzare-cumpărare.
În cursul zilei de vineri, ofițerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au organizat un flagrant, moment în care i-au prins pe George Marian Tofan și pe Laurențiu Vrânceanu care, prin mijloace frauduloase, au înșelat o persoană prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unui teren. Cu ocazia efectuării flagrantului, au fost ridicate mai multe înscrisuri, precum și suma de 25.000 de euro, reprezentând avansul pentru cumpărarea terenului în cauză.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, subinspector Radu Croitoru, tinerii au folosit procuri false pentru un teren în extravilanul municipiului Constanța, prejudiciul fiind în valoare de 590.000 de euro.
Din cercetări a reieșit că terenul, în suprafață de un hectar, era situat în zona unor foste sere și aparținea lui Constantin Tănase, care a vrut să îl vândă cu 60 de euro/mp.
În urmă cu ceva timp, unul dintre tinerii suspectați s-a arătat interesat să cumpere terenul și s-a întâlnit cu proprietarul, reușind să obțină actele de identitate, dar și alte documente în original și în copie. El a mers apoi la un notar din localitatea Agigea unde, cu ajutorul unor persoane care semănau cu proprietarii, a obținut o procură pentru a putea vinde terenul și chiar a găsit un cumpărător, o persoană din Năvodari.