Sute de călători, blocați peste 12 ore în trenul care urma să îi ducă la mare

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 26 August 2023 109
Sute de oameni au stat blocați, mai bine de 12 ore, fără aer condiționat, apă sau mâncare, în trenul care urma să îi ducă la mare, în Constanța. Iar în timp ce pasagerii așteptau în tren, în gara Timișoara Nord zeci de persoane au dormit în stație în așteptarea aceluiași tren.

Însă, garnitura care trebuia să îi ducă la destinație s-a blocat la Arad. În total, au fost 12 ore pe drum și alte șapte ore de întârziere înainte de plecare din gara din Timișoara.

Traficul feroviar a fost dat peste cap, după ce un tren a avut probleme în apropiere de localitatea Șagu, din județul Arad. Astfel, din cauza defecțiunii, mai multe trenuri au fost blocate între Arad și Timișoara.

Oamenii descriu această călătorie ca fiind una de coșmar, iar în garnitură se aflau și peste 130 de copii, care trebuiau să ajungă într-un cantonament la Constanța.

„Nu am avut aer condiționat. Se plâng oamenii că nu au apă, iar apa pe care au avut-o s-a încălzit, e aproape fiartă. Nu ne explică nimeni, nimic. Controlorul nici măcar nu a mai verificat bilete, nimeni nu și-a cerut scuze” a declarat o pasageră.

Totodată, persoanele vârstnice au acuzat stări de rău, de leșin, din cauza temperaturilor extrem de ridicate din tren.
De altfel, controlorul a fost cel care i-a alertat pe călători să deschidă ușile garniturilor pentru a avea aer. Mai mult, în nicio gară în care garnitura a oprit, reprezentanții CFR nu le-au oferit călătorilor nici măcar o sticlă de apă, potrivit Antena 3.

Aerul condiționat a fost pornit cu doar 50 de kilometri înainte de a ajunge la destinație, mai ales că până atunci n-a existat nici curent electric în tren.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei