Vineri, 05 Iunie 2026

Sute de kilograme de pește braconat, confiscate de polițiștii de frontieră

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 19 August 2019 227 < 1 min citire
Sute de kilograme de pește braconat, confiscate de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța - Punctul de Trecere a Frontierei Midia au depistat, în zona de competență, un cetățean român care transporta, cu o autoutilitară, peste 220 kilograme de pește, fără documente legale.
Acționând în baza unei informații, oamenii legii au oprit pentru control, la intersecția DN22A - DC 86, în județul Constanța, o autoutilitară înmatriculată în România, condusă de un cetățean român de 56 de ani, domiciliat pe raza municipiului București. În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei, polițiștii de frontieră au descoperit în habitaclul acesteia, 18 lăzi în care se afla cantitatea de 226 kilograme pește, din specia caras și șalău, în stare proaspătă, pentru care persoana în cauză nu deținea documente legale.
Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea și transportul fără documente legale a peștelui, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Taguri
Articolul anterior Șapte tineri, prinși cu droguri, în Vama Veche și Mamaia
Articolul următor Vreme din ce în ce mai caldă, pe litoral

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei