Sute de kilograme de pește - confiscate

de Corina BAGIE Miercuri, 18 Mai 2011 260
În baza Planului Comun de Acțiune încheiat între Inspectoratul General al Poliției Române și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, în perioada 10-12 mai, a avut loc o acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.
Acțiunea a fost organizată cu sprijinul Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Direcției de Ordine Publică și s-a desfășurat pe raza județelor Brăila, Călărași, Constanța, Galați, Ialomița și în Delta Dunării. Echipele de control au verificat aproape 300 de ambarcațiuni, peste 280 de autovehicule, aproape 700 de persoane și peste 300 de autorizații, licențe și permise de pescuit.
În urma acestor verificări, polițiștii au depistat 86 de infracțiuni privind pescuitul și acvacultura și au aplicat 160 de amenzi. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării șapte ambarcațiuni, șase motoare de ambarcațiune, două rezervoare, 44 de plase de pescuit mono-filament, 102 setci mono-filament și un aparat electric cu baterii.
Pe durata acțiunii, oamenii legii au ridicat în vederea confiscării peste 900 de kilograme de pește proaspăt, din care 400 de kilograme de calcan, 270 kilograme de caras și peste 120 kilograme de crap și novac.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei