Un bărbat a fost tâlhărit în scara unui bloc din orașul argeșean Mioveni de către un individ care l-a amenințat cu un pistol de jucărie și l-a deposedat de suma de 13.000 de lei și de un lanț de aur de circa 120 de grame, agresorul fiind prins, miercuri, în județul Constanța, informează realitatea.net.
- Publicitate -
Potrivit reprezentanților Poliției Argeș, tâlhăria a fost comisă la sfârșitul săptămânii trecute, în scara unui bloc din orașul Mioveni. Victima a telefonat la 112 și a povestit că a fost amenințat de către un bărbat cu un pistol de culoare argintie și a fost deposedat de suma 13.000 lei și un lanț de aur de circa 120 de grame.
Totodată, victima a mai declarat că, deși autorul avea fața acoperită cu un batic găurit în dreptul ochilor, l-a recunoscut ca fiind o cunoștință de-a sa, un bărbat pe care îl știe sub numele de Titișor, din Galați, pe care l-a cunoscut în urmă cu cinci ani în Spania.
În urma verificărilor, polițiștii l-au identificat pe autor, un bărbat de 24 ani, din comuna vasluiană Fălciu, acesta fiind dat în urmărire generală întrucât s-a sustras cercetărilor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Argeș, comisarul șef Dănuț Dinu, autorul tâlhăriei a fost identificat și reținut miercuri la Constanța. Bărbatul a declarat că a cheltuit banii la un cazino, iar lanțul l-a amanetat.
Polițiștii au mai stabilit că pistolul folosit la comiterea tâlhăriei era de jucărie, transmite sursa citată.