Vineri, 05 Iunie 2026

Tânăr cu mandat de executare a unei pedepse, depistat de jandarmi

de Sorin HULUBEI Luni, 07 Mai 2018 538 < 1 min citire
Tânăr cu mandat de executare a unei pedepse, depistat de jandarmi
Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța - Detașamentul nr. 8 Cernavodă a observat, pe strada Dacia din Cernavodă, un tânăr care a atras atenția prin faptul că a devenit agitat și a încercat să fugă la vederea oamenilor legii. 
Jandarmii l-au ajuns din urmă și au procedat la legitimarea și stabilirea identității acestuia. În urma verificărilor făcute, jandarmii au descoperit că tânărul în vârstă de 26 ani, domiciliat în Cernavodă, avea pe numele său un mandat de executare a unei pedepse de 5 luni închisoare, emis în data de 3 mai, de Tribunalul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare neautorizată de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. 
Persoana în cauză a fost predată lucrătorilor Poliției Cernavodă, în vederea luării măsurilor legale.
Taguri
Articolul anterior În ce condiții puteți primi pensia anticipată
Articolul următor Garda de Coastă face recrutări pentru concursuri de admitere

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei