Un tânăr de 20 de ani a fost condamnat de Tribunalul Constanța la patru ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat.
Robert Constantin Vicovianu este acuzat că, în urmă cu un an, a înjunghiat cu un cuțit un puști de 15 ani.
Potrivit rechizitoriului, la data de 12 februarie 2009, în jurul orei 18,50, Marian Anghel s-a deplasat la Școala nr. 1, din orașul Năvodari, pentru a-și lua prietena de la cursuri și a o conduce acasă. După câțiva metri, din spate a venit Robert Constantin Vicovianu, care era însoțit, la rândul lui, de prietena sa. Între cei doi a izbucnit un conflict spontan, pe motiv că nu aveau loc să treacă strada.
Cei doi s-au lovit reciproc cu pumnii peste față, după care Vicovianu a scos un cuțit și l-a lovit pe Anghel în partea stângă a toracelui. Tânărul rănit și prietena lui au plecat după ce alte persoane au sărit să-l despartă pe băiat de atacator. Numai că, în apropierea bisericii "Buna Vestire", din localitate, din cauza leziunilor suferite, băiatul nu s-a mai putut deplasa. Prietena lui l-a lăsat într-o scară de bloc și a fugit să anunțe părinții băiatului. Ulterior, la locul respectiv a sosit o ambulanță, care l-a transportat pe Anghel la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde a fost supus unor intervenții chirurgicale. Partea vătămată a fost internată în spital în perioada 12 - 19 februarie, iar potrivit raportului medico-legal viața băiatului a fost pusă în pericol, din cauza leziunilor suferite.
În urma celor reținute de judecători, tânărul a primit patru ani de închisoare, fiind obligat și la plata de despăgubiri materiale și morale în valoare de 15.000 de lei. Hotărârea Tribunalului poate fi atacată la Curtea de Apel.
- Publicitate -