Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Tânăr de 20 de ani, prins de un agent de pază când încerca să intre cu maceta în liceu

de Oana CHIRANA Marţi, 18 Martie 2025 215 < 1 min citire
Tânăr de 20 de ani, prins de un agent de pază când încerca să intre cu maceta în liceu
Un tânăr de 20 de ani a fost prins, marţi, când încerca să intre cu o macetă într-un liceu din Timişoara, el fiind dus la Poliţie. Tânărul fusese oprit de agenţii de pază întrucât nu este elev al acelui liceu.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au fost sesizaţi, marţi la prânz, că un tânăr este reţinut de personalul de pază al unei unităţi de învăţământ de pe strada Pestalozzi, întrucât dorea să intre în incinta acesteia, deşi nu este elev acolo.
Poliţiştii au constatat că este vorba de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care avea asupra sa un obiect ascuţit-înţepător.
Tânărul a fost dus la sediul Poliţiei pentru stabilirea întregii situaţii de fapt, poliţiştii făcând cercetări în baza unui dosar penal deschis pentru “port sau folosire fără drept de arme periculoase“.
Potrivit presei locale, tânărul avea la el o macetă, iar incidentul a avut loc la Liceul ”Jean Louis Calderon”, informează observatornews.ro
Taguri
Articolul anterior Doi minori au părăsit un centru de plasament! I-ați văzut?
Articolul următor Incendiu în Năvodari! O magazie este în flăcări

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei