Un tânăr de 22 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a vrut să facă pe "șmecherul" în fața prietenilor.
Jandarmii care se aflau în patrulare, în noaptea de marți spre miercuri, au observat, pe strada Topolog, mai mulți tineri. Când s-au apropiat, militarii au văzut că tânărul se lăuda prietenilor lui cu noua achiziție: un pistol. Fiind somat de jandarmi, tânărul a încercat să fugă, însă a fost prins. Militarii Grupării Mobile de Jandarmi "Tomis" au găsit asupra individului o armă neletală, adică un pistol cu aer comprimat, pentru care acesta nu deținea permis.
Tânărul le-a declarat militarilor că și-a luat pistolul pentru a se apăra de dușmani. În schimb, acesta s-a ales cu dosar penal pentru deținere sau port fără drept de arme neletale.
- Publicitate -