Duminică, 9 octombrie, la ora 17.00, jandarmii Grupării Mobile Constanța care se aflau în misiune de asigurare a ordinii și siguranței publice în municipiul Constanța, au observat pe o stradă din apropierea gării, o persoană care-și confecționa un joint. Tânărul, în vârstă de 19 ani, a abandonat imediat "activitatea" și a încercat să se facă nevăzut. Nu a reușit și a fost somat de jandarmi să se oprească, fiindu-i făcut controlul corporal sumar și al bunurilor pe care le deținea. Asupra acestuia, jandarmii au mai găsit 10 pliculețe autosigilante transparente cu substanță vegetală de culoare verde. Pliculețele autosigilante găsite asupra lui vor fi predate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, în vederea continuării cercetărilor.
- Publicitate -