Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Tânăr prins drogat la volan, la Constanţa. Ce le-a explicat acesta oamenilor legii

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 09 Iulie 2022 680 < 1 min citire
Tânăr prins drogat la volan, la Constanţa. Ce le-a explicat acesta oamenilor legii
Razie de amploare în Constanţa, noaptea trecută. Poliţiştii i-au verificat pe tinerii şoferi veniţi pe litoral, iar incidentele au fost nelipsite. Un tânăr care a ieşit pozitiv la DrugTest le-a explicat agenţilor că a luat pastile de măsea  scrie antena3.ro 
Spre amuzamentul martorilor, dar şi al poliţiştilor, tânărul a început să citească prospectul unor medicamente, în timp ce abia se abţinea să nu râdă.
"Pastile de măsea. Nu ştiu ce spune aparatul că eu nu am folosit aşa ceva niciodată. În fiecare zi beau pliculeţe pentru durere de măsea", a declarat tânărul.
Cu zâmbetul pe buze, aşa a încercat să sfideze tânărul oamenii legii, deşi la testul antidrog acesta ieşise pozitiv la canabis şi amfetamină. Tânărul spune că mergea să se dea în maşinuţe, în Satul de Vacanţă din staţiunea Mamaia.
Taguri
Articolul anterior Haos după ce patru persoane au fost înjunghiate într-un spital. Atacatorul luase mai mulţi ostatici
Articolul următor Petre Daea, declarații importante! Ce spune despre secetă și prețurile alimentelor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei