Caz șocant la Timișoara! Un tânăr și-a ucis soția, iar apoi a încercat să se sinucidă.Tragedia s-a petrecut joi dimineață. În jurul orei 4.00, un bărbat de 29 de ani a intrat intenționat într-un stâlp, iar când polițiștii au ajuns la locul accidentului, acesta le-a spus că și-a ucis soția, relatează pressalert.
- Publicitate -
Agenții care s-au deplasat la adresa indicată au avut parte de imagini de coșmar. O tânără zăcea într-o baltă de sânge, cu un cuțit lângă ea. Din primele informații, cei doi s-au certat, iar bărbatul a înjunghiat-o de mai multe ori, în spate.
Cei doi erau căsătoriți de aproximativ un an, relatează pressalert. Tânăra abia terminase Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor și locuia de câteva zile în apartamentul în care a fost ucisă.
Medicii de la IML urmează să stabilească exact circumstanțele morții violente. Bărbatul, rănit în tentativa de accident sinucigaș, a fost operat.
sursă foto: pressalert