Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Tanc petrolier, atacat de pirații nigerieni. Incidente și la Bosfor!

de Sorin MIHALACHE Luni, 30 Decembrie 2019 3097 < 1 min citire
Tancul petrolier Suezmax Istanbul a fost atacat de pirați în timp ce naviga, la aproximativ 180 de mile nautice la sud-vest de Brass, Nigeria.
Nava a fost atacată de o ambarcațiune de mare viteză, nouă bărbați înarmați încercând să urce la bordul tancului turc, a informat Dryad Global.
Nava a efectuat manevre evazive și, în urma a două încercări eșuate, pirații au fost văzuți să se retragă.
Echipajul este nevătămat, iar nava și-a continuat drumul.
Foto: fleetmon.com
XXX
Portcontainerul Songa Iridium, sub pavilion liberian, a fost implicat într-un incident în strâmtoarea Bosfor (Istanbul, Turcia), la data de 27 decembrie.
Nava a lovit malul de lângă Rumelihisari, o fortăreață otomană situată pe partea europeană a Bosforului.
Cu un echipaj de 19 membri, dar și cu un pilot la bord, nava a lovit malul cel mai probabil din pricina unei defecțiuni mecanice.
Din fericire, niciun navigator nu a fost rănit.
Remorcherele de salvare și echipele Gărzii de coastă au fost trimise imediat la fața locului. Pe baza informațiilor inițiale, nu a existat nicio poluare a mediului din cauza incidentului.
Traficul în strâmtoare a fost suspendat după coliziune pentru o perioadă scurtă, fiind redeschis după ce nava a fost tractată de la locul incidentului.
Taguri
Articolul anterior Elicopter militar prăbușit, șeful Statului Major al armatei, mort! Unde s-a petrecut tragedia
Articolul următor Plecați în vacanță? Iată zonele în care vremea își face de cap

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei