Taximetrist, tâlhărit la drumul mare

de Carmen MOCANU Marţi, 08 Aprilie 2008 372
Un taximetrist din Constanța a fost tâlhărit de un client după ce a ajuns la destinația indicată de către acesta. Polițiștii de la Secția 4 au fost sesizați, duminică, prin apelul 112, de către Marin Barbu, de 61 de ani, din Constanța, taximetrist la SC "Tom & Jerry" SRL, că a fost victima unui infractor. El a declarat oamenilor legii că, în jurul orei 5, a transportat cu mașina de serviciu, marca Fiat Albea, o persoană de sex bărbătesc cu identitate necunoscută, din zona Complexului Dacia până în zona Școlii nr. 23, de pe strada Dezrobirii, în zona Academiei Navale de Marină Militară. Taximetristul a mai precizat că în momentul în care a oprit mașina, clientul l-a amenințat cu un cuțit și l-a deposedat de suma de aproximativ 200 de lei, bani pe care-i câștigase în ziua respectivă. Imediat ce s-a văzut cu banii în mână, necunoscutul a coborât din mașină și s-a îndreptat spre Academia Navală de Marină Militară, unde a dispărut. Polițiștii continuă cercetările și întreprind măsuri pentru prinderea autorului și recuperarea prejudiciului cauzat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei