Vineri, 05 Iunie 2026

Tentativă de omor ascunsă luni de zile. Adevărul a ieșit la iveală

de Andreea CARAUA Marţi, 07 Aprilie 2026 52 < 1 min citire
Tentativă de omor ascunsă luni de zile. Adevărul a ieșit la iveală
Un cuplu din județul Dâmbovița a fost arestat preventiv, fiind acuzat că și-ar fi înjunghiat nepotul în vârstă de 32 de ani, iar ulterior ar fi încercat să inducă în eroare anchetatorii, dând vina pe propriul fiu, în vârstă de 17 ani.
Potrivit anchetatorilor, conflictul dintre victimă și rudele sale ar fi izbucnit pe fondul unor dispute generate de postări pe TikTok. În timpul altercației, cei doi soți l-ar fi atacat pe bărbat cu un cuțit, provocându-i răni grave.
Ulterior, femeia ar fi apelat numărul de urgență 112 și ar fi susținut că agresorul este fiul său minor, sperând că acesta nu va fi tras la răspundere penală, inclusiv pe fondul unor probleme medicale.
Cei doi au reușit să evite suspiciunile timp de aproximativ șase luni. În urma investigațiilor și a expertizelor efectuate, polițiștii au stabilit însă că unchiul și mătușa victimei sunt principalii suspecți.
Anchetatorii mai spun că aceștia ar fi distrus și autoturismul bărbatului agresat. Victima a fost internată în spital o perioadă, dar a supraviețuit.
În prezent, cei doi sunt cercetați pentru tentativă de omor, distrugere, tulburarea liniștii și ordinii publice, precum și pentru inducerea în eroare a organelor judiciare.
Taguri
Articolul anterior Reducere la motorină, dar prețurile rămân ridicate. Scăderea accizei nu se simte în buzunarele șoferilor
Articolul următor Incendiu la o locuință din Isaccea. Pompierii au salvat casa și au limitat pagubele

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei